Cristina Petrescu

Formator şi Supervizor în Analiză Tranzacţională în psihoterapie sub supervizare (PTSTA-P)

Cristina Petrescu este psiholog principal în psihologie clinică, psihoterapeut principal în Analiză Tranzacţională, formator şi supervizor în AT sub supervizare.

Este membră ARAT din anul 2000, când a început formarea în Analiză Tranzacţională. Concomitent cu procesul de dezvoltare personală şi formare ca analist tranzacţional certificat, a participat activ la procesul de dezvoltare a asociaţiei şi s-a implicat în activităţile de management. Îşi desfăşoară activitatea conform specializărilor menţionate la Cabinetul de Psihiatrie “Dr. Tivădar” din anul 2009 şi până în prezent. Este medic primar în Igienă şi conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timisoara, unde îşi desfăşoară activitatea de predare şi cercetare în domeniu din anul 1993. În activitatea de cercetare este preocupată de studiul personalităţii la tineri în relaţie cu comportamentele cu risc: fumat, consum de alcool, alimentaţie, agresivitate, precum şi de studiul dezvoltării fizice şi neuropsihice a copilului şi adolescentului. Ca formator în Analiza Tranzacţională, a organizat şi susţinut module de formare continuă în AT şi desfăşoară un curs de pregătire predare-învătare-evaluare a cadrelor didactice universitare (medici) la Universitatea de Vest din Timişoara în care aplică filozofia, conceptele şi practica AT.